Un bărbat, în vârstă de 61 de ani din Craiova, prins în ziua de Crăciun de polițiști în timp ce conducea beat, a fost reținut luni, când polițiștii au primit rezultatele testelor, care au arătat că se urcase la volan cu o alcoolemie de 3,3 g/l alcool pur în sânge. Atunci când a fost oprit de agenți, bărbatul avea și permisul suspendat de două luni, tot pentru că a condus băut.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, Mihaela Sadoveanu, bărbatul a fost reținut luni 10 ianuarie, de polițiștii Secției 2 Poliţie Craiova și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore după ce, în ziua de Crăciun, a fost prins în timp ce conducea o mașină, deși era bine amețit de aburii alcoolului.
“La data de 25 decembrie 2021, bărbatul a fost oprit, pentru control, de poliţiştii Secției 2 Poliție Craiova, pe Bulevardul 1 Mai, din localitate. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, ca urmare a faptului că, pe 24 octombrie 2021, a fost depistat de poliţiştii Biroului Rutier Craiova, în timp ce conducea un vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat Mihaela Sadoveanu.
Decizia de a-l reține luni a fost luată pentru că abia acum au ajuns la dosar valorile alcoolemiei din sânge. Testele de sânge au indicat că în ziua în care a condus băut avea o concentrație de 3,03 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,88 g/l alcool pur în sânge la a doua probă.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis.
Bărbatul va fi dus marți la Judecătoria Craiova, unde se va judeca propunerea anchetatorilor de arestare preventivă.